1. PRIMA PAGINĂ
  2. ANUNŢURI
  3. DESPRE NOI
  4. OFERTĂ FORMARE
  5. C.D.I.
  6. PROIECTE
  7. INTERES PUBLIC
  8. CONTACT

Festivalul "CDIdei în cărţi"


Doamna/Domnule Director,
Dragi colegi,

Avem plăcerea de a anunța relansarea ediției a VI-a a Festivalului-concurs "CDIdei în cărți", ediție care a fost suspendată în anul 2020 din cauza pandemiei creată de Covid 19.
Acest proiect a fost cuprins și în anul 2021 în Calendarul Activităților Educative Naționale însă, Ordinul MEC nr. 5.924 din 3 noiembrie 2020, a prevăzut din nou suspendarea activităților propuse.
În conformitate cu prevederile acestui ordin, “proiectele educative proprii planificate în Calendarul activităților, aprobat de consiliul de administrație, se vor desfășura în funcție de situațiile concrete din unitatea/comunitatea respectivă.”
Având în vedere ecoul edițiilor anterioare, Casa Corpului Didactic Sibiu a inclus Festivalul CDIdei în cărți în Calendarul activităților proprii din anul școlar 2020-2021 cu scopul de a asigura cadrul pentru dezvoltarea, demonstrarea şi manifestarea competenţelor elevilor în domeniul culturii şi civilizaţiei prin intermediul structurilor info-documentare (biblioteci școlare, centre de documentare și informare –CDI s.a), ca resurse în formarea competențelor-cheie, utilizând metode ale educaţiei nonformale.
În situația în care doriți să ne fiți alături (și) în anul anul 2021, vă rugăm să ne comunicați până în data de 19.02.2020.
Ulterior vă vom transmite documentele de parteneriat și vom organiza o întâlnire on line, cu reprezentanții Caselor Corpului Didactic, în data 22.02.2021, ora 14, pentru a vă prezenta detaliile proiectului.
Vă transmitem câteva informații despre festivalul din acest an:
Festivalul a preluat ideea unei activităţi cu caracter nonformal, aceea a Muzeului literar. “Muzeul literar” este o activitate de animaţie de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturării unei cărţi/ lucrări documentare, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare pe care îl prezintă publicului, “vizitatorilor”.
Festivalul CDIdei în cărți se derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Biblioteca Județeană Astra Sibiu și Facultatea de Litere și Arte Sibiu.
În anul 2021 festivalul se desfășoară pe patru categorii de vârstă astfel:
- clasele III-IV
- clasele V-VI
- clasele VII-VIII
- clasele IX-X
Pentru fiecare categorie de vârstă sunt definite următoarele secțiuni: secțiunea lucrări în limba română, lucrări în limbi moderne (limba franceză, limba engleză, limba germană) și o secțiune pentru elevii cu cerințe educaționale speciale.
În cadrul Festivalului-concurs „CDIdei în cărți” elevii, în echipe de câte trei, coordonați de un cadru didactic, vor alege o lucrare pe care să o citească și vor realiza următoarele produse:
a. fișa lucrării citite
b. jurnalul echipei
c. obiect reprezentativ / macheta unei secvențe reprezentative din lucrarea citită / filmul de prezentare a cărții (book trailer), după caz.
Elevii vor pregăti o prezentare orală, de cel mult 10 minute, a obiectului realizat/ machetei realizate/ filmului realizat
Festivalul-concurs „CDIdei în cărți” se desfășoară, în anul 2021, la nivelul următoarelor etape: județeană/ regională și națională.
Instituțiile care se înscriu la festival (casele corpului didactic, unităţile de învățământ, centrele de educație incluzivă) vor primi Metodologia de organizare şi desfăşurare a Festivalului – concurs „CDIdei în cărți”, ediţia a VI-a, 2021, criteriile şi instrumentele de evaluare.
Casele Corpului Didactic partenere vor coordona activitatea în proiect la nivelul judeţelor din care fac parte și vor avea următoarele atribuții: comunică cu unitățile înscrise la Festivalul-concurs, monitorizează activităţile la nivelul județului, formează cadrele didactice implicate în proiect, organizează Festivalul - concurs la nivel județean/regional, desemnează, prin decizie, persoane pentru a face parte din juriile care vor evalua produsele elevilor, realizează și tipăresc diplomele pentru participanții și premianții la nivelul județelor din care fac parte, transmit către CCD Sibiu informațiile solicitate. Reprezentanții Caselor Corpului Didactic partenere vor face parte din echipa de management a proiectului.
Etapa județeană/ regională a Festivalului-concurs “CDIdei în cărţi” va va avea loc online, în perioada 10-21 mai 2021, iar etapa națională a avea loc, tot online, în perioada 31 mai-4 iunie 2021.
Toate informațiile privind festivalul se vor găsi pe site-ul proiectului https://cdidei.wordpress.com/, iar corespondența în cadrul proiectului se va realiza utilizând adresa cdidei.incarti@ccdsibiu.ro cdidei.incarti@ccdsibiu.ro.
Vă asigur de toată considerația mea,
Mihaela Seusan, profesor metodist - responsabil național al festivalului